Valcea

Sunt gata sa redevin golgheter

În pauza competiţională din vară, echipa noastră reuşea o “repatriere” importantă. Sub comanda lui Alex Pelici, Roberto Ivan şi Robert Tufişi ajungea atacantul Albert Voinea, ce l care a evoluat în sezonul 2012-2013 pentru Damila Măciuca, reuşind să ajungă golgheterul Seriei a II-a, cu 12 goluri marcate. Voinea a mai evoluat pentru Pandurii Târgu Jiu, debutând în primul eşalon la 18 ani, Gloria Bistriţa, formaţie pentru care a marcat patru goluri, CS Universitatea Craiova şi Şoimii Pâncota. Fotbalistul născut pe 6 decembrie 1992 la Târgu Jiu a bifat 360 de minute pentru Viperele Albastre în acest sezon şi a reuşit să înscrie de două ori. “Voinicul” nu este mulţiumit de realizările din acest campionat şi promite mult mai mult în partea a doua a sezonului.

“Pot mai mult!”

– Albert, ai revenit la CSM. Eşti mulţumit de ceea ce ai realizat în cele 18 etape scurse din acest campionat?
– Nu sunt mulţumit de ce am realizat. Îmi doresc şi ştiu că se poate mult mai mult. Totuşi, privesc cu speranţă a doua parte a campionatului. Am fost sănătos, e cel mai important lucru, m-am pregătit zi de zi, am avut şi ceva realizări pe teren când echipa a avut nevoie de mine! Am marcat şi două goluri dar sunt convins că pot mai mult şi voi demonstra în 2016.
– Te aşteptai la un parcurs atât de bun al echipei?
– Eu mă aşteptam! Domnul preşedinte, Lucian Munteanu, poate confirma că nu mint, asta am spus şi la discuţiile din vară. Îi cunoşteam pe majoritatea băieţilor şi ştiu bine nivelul eşalonului secund. Am spus de la început că ne vom bate pentru primele locuri ale clasamentului şi mă buccur foarte mult că am avut dreptate.

“Avem cea mai bună echipă a seriei”

– Care crezi că sunt cele mai bune echipe ale Seriei de Vest?
– În continuare cred că Gaz Metan Mediaş şi FC Brasov sunt echipele puternice dar formaţii bune mai sunt şi altele, UTA, MIOVENI sau Baia Mare! Însă cea mai puternică echipă a Seriei a II-a este CSM Râmnicu Vâlcea. Important este să ne păstrăm unitatea grupului care a fost câştigătoare pentru noi.
– A plecat Marius Staiucu, eşti pregătit de preluarea rolului de golgheter al Viperelor Albastre?
– Deşi era concurentul meu direct nu sunt bucuros de plecarea lui Marius pentru că a ajutat mult echipa. Însă mă bucur pentru el şi îi doresc numai bine! În ceea ce priveste întrebarea ta, de fel nu sunt ipocrit şi spun lucrurilor pe nume. Da, eu sunt gata să mă pregătesc foarte bine în această perioadă pentru că şi asta poate a contat în evoluţia mea de până acum… Am început acest campionat fără o pregătire centralizată de la cap la coadă! Îmi place cuvantul ăsta de golgheter şi nu sunt egoist, sunt pragmatic. Ca şi atacant asta trebuie să faci, să marchezi mult iar golurile tale să aducă puncte şi toată lumea o să fie mulţumită! Sunt pregătit să redevin golgheterul echipei!
– CSM o să fie la finalul sezonului regulat pe loc de play-off?
– Trebuie să rămânem pe o poziţie de play-off, de putut cred că am arătat că se poate! De unitate e nevoie şi 100% vom ajunge la turneu! Echipa este pe locul doi, diferenţa de primul loc este făcută de goleveraj. Noi am avut un joc constant şi uneori spectaculos!
– Ce trebuie să faceţi pentru ca tribunele să se umple la meciurile viitoare?
– Cred că această întrebare trebuie pusă suporterilor! Noi îi dorim foarte mult în tribune, asta este clar! Au fost alături de noi mulţi spectatori şi sigur ne dorim un stadion plin! Atunci când joci în faţa unor tribune pline te simţi
fotbalist cu adevărat.

“Fetiţa mea trebuie să fie mândră de mine”

– Ce le transmiţi iubitorilor de fotbal la final de an?
-Suporterilor le transmit un sincer “La Mulţi Ani” iar 2016 sper să îi aducă în Zavoi atunci când echipa are meciuri.
– Albert, eşti tătic, cum e noua ta postură?
– Dacă vrei să simţi cu adevărat sentimentul de fericire, trebuie să faci un copil! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit această fetiţă minunată care îmi face fiecare zi mai frumoasă şi nu sunt doar vorbe. Crede-mă! Mă şi pune puţin în joc de glezne pentru că trebuie să o fac mândră de tăticul ei şi am mult de muncă!

ads

share

Revista nr. : 37 - Februarie 2016

Arhiva revista

Cautare

Cautare 24plus

Vremea

Nu pot accesa API-ul Vremea

Evenimente Valcea

Nu exista evenimente

Contact: +40 745 537 715 | +40 744 623 879 

Email : contact@24plus.ro

            


Copyright © 2014 24plus.ro. Toate drepturile rezervate.
Reproducerea oricarui material de pe acest site este interzisa fara acordul scris.

Page rendered in 18.96 msecs / Memory usage 1310.7 Kibytes