AG BV SB VL

Mănăstirea Bistrița jud Vâlcea, România


Despre noi

Mănăstirea Bistrița este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea, aflată în arhiepiscopia Râmnicului. Este o ctitorie a boierilor Craiovești, datând din jurul anului 1490, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Este vestită și prin faptul că aici s-a înființat prima tiparniță din Țara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul (în limba slavonă, prima carte tipărită pe pământ românesc. La Mănăstirea Bistrița se află moaștele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul. Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită de către boierii Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi: Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), fiind ridicată între anii 1492-1494 pe pitoreasca vale a râului cu același nume. Prima atestare documentară a mănăstirii este un act datat în 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul, voievod al Țării Românești. Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă cel Rău la 1509. Într-un document al vremii se specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, „și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții, din temelie o au risipit”. A fost refăcută în timpul Sfântului voievod Neagoe Basarab, între 1515 - 1519, tot de către boierii Craiovești (după unii istorici, Neagoe Basarab fiind chiar fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga[1]). Moaștele Sf. Grigorie Decapolitul care fuseseră păstrate mai bine de șase veacuri într-o mănăstire din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său Iosif Imnograful, au fost mutate după căderea Constantinopolului din anul 1453. Tradiția spune ca racla cu sfintele moaște a fost dusă de către monahii care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumpărat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistrița din Oltenia, ctitorită de el și frații săi. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște a avut un alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage”. Barbu însuși s-a călugarit la Mănăstirea Bistrița, spre sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul Constantin Şerban a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște. Constantin Brâncoveanu a donat și el mănăstirii un clopot cu o greutate de circa 800 kg, obiect de o mare valoare istorică, un policandru ornat cu ouă de struț, lucrat la Viena, și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Tot în timpul lui, biserica mănăstirii a fost restaurată și s-a efectuat o pictură nouă, adăugându-se pridvorul dinspre apus. În 1820 a fost reparat și zugrăvit întregul complex monahal, prin strădania Marelui Ban Grigore Brâncoveanu. Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și apoi a lui Barbu Știrbei. La 15 august 1855 a fost sfințită biserica cea mare a mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu. Catapeteasma din lemn de tei, aurită, a fost realizată la Viena, adusă demontată în țară și montată apoi în fața altarului sfântului lăcaș.

Rasfoieste revista